atarna. atarn si eu.
gasise o explicatie mai buna, in viziunea ei, insa atarna. si atarn si eu.
mergeam cu masina lui si imi tinea mana pe picior. nu-mi placea asta, de mica ma deranjau soferii care stateau cu o mana afara din masina, atunci cand una trebuie sa fie pe volan si alta pe chestia aia care n-am iidee cum se numeste. Tacea si taceam si eu. O tacere care teroriza, insa el parea prea concentrat la drum. Avea gropi in obraji cand radea. Si cand urla la alti soferi pe drum tot avea gauri in obraji. Avea gauri in obraji si cand incerca sa imite modul in care faceam isterica.. ii reusea bine ))
am venit si atarn.
nu-mi place cand plecand din viata cuiva, individul isi traieste viata mai departe cum a trait-o inainte de mine, fara sa-l atinga in vriun oarecare mod plecarea mea. Asa a fost cand am plecat la soare. La fel a fost cand l-am lasat pe soare singur. nu-mi placea.
acum insa atarn si simt ca am o armura oarecare in jur, pt ca nimic, da’ nimic absolut nu-mi afecteaza neutralitatea si indiferentsa. sunt ca solutia fiziologica, ca apa distilata, neutra. incolora, inodora. Dizolvati-va bredul vostru in mine.
